Versurile Părintelui Ieromonah Gavril Sălăjan, melodie Părintele Ieromonah Gheorghe Marina descriu cel mai bine ce însemna şi înseamnă pentru credincioşi, pelerinajul la mănăstire. 
O măicuţă sfântă/Te rugăm fierbinte/Să ne asculţi de-a pururi/Marea Rugăminte; iar la refren se cânta: Nu lăsa măicuţă/Să pierim pe cale/Căci noi suntem fiii/Lacrimilor tale.
 De multe ori se pleca cu câteva zile înainte, pentru a se ajunge la timp, mai ales în luna august. Importanţa mănăstirii în viaţa românilor sătmăreni este dată şi de prezenţa a satelor aflate în apropierea oraşului Satu Mare, inclusiv a celor româneşti din zona Careiului. Nu conta că se mergea pe jos zeci de kilometri, atunci când se intra în sate, se trăgeau clopotele, oamenii vrednici ai respectivului sat, ofereau mâncare, apă, locuri de odihnă umbroase. Uneori dacă începeau „ploile Sfintei Marii” locurile umbroase deveneau locuri călduţe, unde tinerii îşi puteau usca hainele. Alaiul mai cuprinde căruţe, prapori bisericeşti, dar cel mai important era veselia tinerilor care se rugau fecioarei Maria. Nimeni nu obosea de distanţa parcursă, toată lumea pornea la drum cu mare iubire de Dumnezeu şi credinţa în cele sfinte.
 Aşadar, la mănăstire la Bixad aveau loc două mari praznice anuale de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel , 29 iunie, când sosea ca şi invitat episcopul diecezei de Maramureş, dr. Alexandru Rusu şi de Sfântă Mărie Mare, 15 August, momentul culminant al celor mai importante pelerinaje. Existau şi praznice mai mici la 6 august (Schimbarea la Faţă), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august, iar seria praznicelor se încheia oficial în data de 14 septembrie de Ziua Crucii. Nu uităm nici de ziua de 8 septembrie, Sfântă Mărie Mică, dată la care încă erau pelerinaje mari, ale celor care nu ajunseseră în luna august sau ale celor care veneau a doua oară să mulţumească mănăstirii, respectiv icoanei că le-a îndeplinit dorinţele.